Panouri rutiere costisitoare

- Advertisement -

Municipiul Craiova este semnalizat cu panouri și indicatoare rutiere care au costat nu mai puțin de 600.000 de euro. Bani au fost dați din bugetul local, iar valoarea unui singur indicator ajunge și la aproape 5000 de euro. Reprezentanții mai multor firme de profil din țară susțin că sumele sunt exagerate.

Municipiul Craiova este semnalizat de peste 2000 de indicatoare rutiere și panouri. Municipalitatea a cheltuit anul trecut nu mai puțin de peste 600.000 de mii de Euro pe acestea, bani proveniți de la bugetul local., în condițiile în care în oraș există proiecte nefinalizate din lipsa banilor. A fost nevoie de trei licitații pentru a achiziționa atât panourile cu pricina cât și barele metalice de susținere a acestora. Prețurile cu care municipalitatea a achiziționat respectivele panouri variază între 13.000 de lei si 19.000 de lei. Reprezentanții mai multor firme de profil din țară au declarat că prețurile sunt de câteva ori mai mari decât cele practicate de ei, undeva la nici 4.000 de lei per bucată, preț în care ar intra stâlpul de susținere, panourile, inscripționarea și folia reflectorizantă. Atât reprezentanții firmelor care au câștigat licitațiile, cât și cei ai municipalității au declarat că prețurile sunt la limita profitului. Astfel Craiova este cel mai bine semnalizat oraș din Oltenia.

Articole recente