Alertă într-un oraş din Dolj, după moartea unui tânăr infectat cu HIV. Nu mai puţin de 38 de persoane sunt suspecte de SIDA, după ce au avut contact direct cu acesta sau cu femeile cu care a întreţinut relaţii sexuale neprotejate. Printre ele se numără şi iubita băiatului din Segarcea.
Moartea bărbatului de 25 de ani, bolnav de SIDA, a umplut laboratoarele medicale cu tineri care solicită analize amănunţite. Tânărul din Segarcea era infectat cu virusul HIV de la vârsta de trei ani, iar în urmă cu patru zile s-a stins din viaţă. Localnicii spun că băiatul ar fi întreţinut relaţii sexuale neprotejate cu zeci de persoane, iar pe lista femeilor s-ar afla şi iubita sa. Primarul susţine că acesta făcea parte dintr-o familie respectată în oraş.
Conducerea Spitalului Orăşenesc Segarcea susţine că şapte persoane au cerut, până acum, să facă testul HIV.
Directia de Sănătate Publică Dolj face o anchetă pentru a analiza situaţia de la Segarcea.
În acest an au fost confirmate, numai în judeţul Dolj, 18 cazuri. Opt persoane seropozitive şi 10 care au deja SIDA.


