Pandurii, vicecampioana României

- Advertisement -

Pandurii Târgu Jiu a încheiat sezonul pe locul 2, după remiza cu Astra, 1-1, și și-a asigurat, în premieră, calificarea în Europa League. Astra a terminat pe patru și așteaptă rezultatul finalei Cupei României dintre Petrolul și CFR Cluj. Fair-play, Cristi Pustai i-a mulțumit predecesorului său pe banca pandurilor, Petre Grigoraș, pentru performanța obținută cu Pandurii.

Pandurii s-a calificat pentru prima dată în Europa în 51 de ani de existență. Egalul cu Astra le-a fost suficient gorjenilor pentru a încheia campionatul pe locul 2. O adevărată finală pentru Europa League s-a disputat aseară la Târgu Jiu. Astra nu avea decât varianta victoriei pentru un debut în Europa și a mizat pe atac încă de la debut. Bukari a adus liniștea la Târgu Jiu cu un gol pe lângă Lazar în minutul 33. La pauză, Pandurii și Astra erau calificate. Petrolul era era ieșită din Europa la 0-1 cu Gaz Metan. După pauză, Pustai a mutat inspirat. L-a scos pe ineficientul Matulevicius și l-a introdus pe Lemnaru. Fostul golgheter al pandurilor a egalat la două minute, printr-un cap perfect din 6 metri.
Astra a căutat degeaba golul izbăvitor. Giurgiuvenii au făcut scandal la final, acuzându-l pe centralul Alexandru Tudor că nu le-a acordat penalti pentru un henț la Viera.

Pandurii a profitat de egalul cu scandal de la Ploiești, 1-1, și a terminat pe locul 2, iar Astra va face galerie rivalei din Ploiești, Petrolul, în finala Cupei României cu CFR Cluj, pentru a ajunge în Europa.

Cu titlul de vicecampion adjudecat, Cristi Pustai l-a felicitat la final și pe Petre Grigoraș, cel care a pregătit Pandurii în primele 19 etape ale acestui sezon.

Șeful pandurilor, Marin Condescu, nu a ratat ocazia de a le bate obrazul celor de la CEO, care nu și-ar fi dorit calificarea în Europa.

Pandurii s-a calificat în Europa League și va intra în competiție din turul 2 preliminar ce va debuta pe 18 iulie.

 Reporter: Cristi Peptan

 

Articole recente