Pandurii, suporterii Astrei

- Advertisement -

Pandurii vor o finală de Cupă Petrolul – Astra. Pandurii se fac suporterii rivalei Astra pentru a obține calificarea în cupele europene. Petrolul e prima finalistă a Cupei, iar lucrurile sunt pe jumătate rezolvate. Dacă și Astra merge în finală, oltenii vor fi la un punct de Europa.

Europa ar putea fi rezolvată încă din această seară. Cheia e la Astra, care, dacă obține calificarea în finala Cupei României, atunci și Pandurii ar fi ca și calificați în cupele europene.

Petrolul a obținut biletele pentru finala Cupei României, aseară, chiar dacă a fost învinsă la Ploiești de Oțelul, 1-2. Ploieștenii câștigaseră în tur la Galați, 3-0, și nu au avut emoții în privința calificării. Astra are însă o misiune mai dificilă în fața CFR-ului lui Trică, după 0-0 în Gruia. Dacă CFR Cluj câștigă Cupa, atunci locul 4 nu merge în Europa, ceea ce i-ar obliga pe Pandurii să termine pe locul 2 sau 3 campionatul.

Cosmin Băcilă se teme de forța ceferiștilor. Echipa lui Trică e capabilă de surprize.

Mijlocașul gorjenilor crede că pandurii ar trebui să se ajute singuri, nu să aștepte ajutor de la alții.

Astra – CFR Cluj se joacă în această seară, de la 20:30. Dacă Astra se califică în finala Cupei atunci meciul dintre Pandurii și Astra, din ultima etapă, ar conta doar pentru clasament. Astralii și-ar putea menaja mai mulți jucători având în vedere că la trei zile distanță e programată finala Cupei României.

 

Reporter: Cristi Peptan

Articole recente