Atacantul argentinian care a semnat ieri un contract pe patru luni cu Pandurii, cu opţiune de prelungire pentru încă trei sezoane, a avenit astăzi la antrenamente. Maximiliano Giusti a evoluat ultima oară în Peru și a venit la Pandurii din postura de jucător liber de contract. Conducerea tehnică a echipei Pandurii speră ca acesta să suplinească lipsa lui Matulevicius, care este accidentat.
Atacantul echipei Pandurii a jucat pentru echipa Universidad San Martin de Porres. Giusti a împlinit de curând 23 de ani, are 1,80 metri, este jucător de picior drept şi s-a format la cunoscutul club argentinian Velez Sarsfield. Argentinianul devine astfel al cincilea jucător transferat de Pandurii în această iarnă după: Cristi Bud, Dan Nistor, Doru Bratu şi Michal Gliwa.
Atacantul sud-american a venit astăzi la antrenamentul pandurilor.
Președintele clubului, Eugen Pârvulescu, spune că atacantul argentinian va rămâne la Pandurii pentru trei sezoane, dacă va da randament.
Pandurii a încercat să-l transfere mai devreme, dar nu s-a putut. Atacantul argentinian ar putea debuta chiar la meciul cu Ceahlăul.
Fotbaliștii de la Pandurii speră ca fotbalistul sud-american să se integreze rapid
Pandurii întâlnește duminică Ceahlăul și este condamnată să câștige pentru a mai avea șanse la un loc de Europa.


