Pandurii s-a trezit din nou pe cap cu atacantul Admir Adrovic. Muntenegreanul a fost refuzat de israelienii de la Maccabi Petah Tikva care l-au preferat pe „prințul” Adrian Cristea. În această săptămână oltenii așteaptă un atacant brazilian, dar și Nistor este foarte aproape de o revenire la Târgu Jiu.
Pandurii Târgu Jiu se află de vineri în Antalya, în primul stagiu de pregătire al iernii. Al doilea stagiu, programat în perioada 3-17 ianuarie, ar putea suferi modificări. Vicecampioana și-ar dori să plece pe 6 ianuarie și să revină în țară cu două zile înainte de prima etapă din 2014, mai precis pe 18 ianuarie. Modificarea nu e bătută în cuie cum nici programul amicalelor nu este sigur. Pandurii a aranjat 4 amicale, cu Cernomoreț Odessa, Șahtior Donețk, Zestaponi și Mlada Boleslav. Cristi Pustai ar vrea un adversar puternic în ultimul amical al iernii.
Pustai are la dizpoziție 28 de jucători, iar miercuri sosește la teste un atacant brazilian. Și Nistor e tot mai aproape de o revenire la Târgu Jiu.
Transferul lui Nicandro Breeveld la Bologna a intrat în impas. Echipa din serie A și-ar dori un împrumut până în vară cu opțiune de cumpărare și oferă o sumă sub 200.000 euro. Pandurilor nu le convine oferta pentru că ar câștiga mai mult în vară din drepturile tv.
Pandurii trebuie să-l reprimească în lot pe atacantul Admir Adrovic, refuzat de israelienii de la Maccabi Petah Tikva. Adrovic se va pregăti în țară cu echipa secundă a clubului.
Instalat președinte al Consiliului de Administrație al clubului Pandurii, Eugen Pîrvulescu anunță remanieri masive și la Pandurii II. „Ne dorim numai copii și juniori de perspectivă la echipa a doua, între 16 și 19 ani”, afirmă Pîrvulescu.


