Pandurii, față în față cu istoria

- Advertisement -

Pandurii vrea să ajungă în grupele Europa League iar pentru asta oamenii lui Pustai trebuie să treacă de o echipă aflată pe val, Sporting Braga. Finalista competiției în 2011, Braga s-a calificat de 6 ori în ultimii 7 ani în faza grupelor, în timp ce Pandurii e la prima încercare. Gorjenii pleacă cu șansa a doua în fața lusitanilor. „Acesta e avantajul nostru”, e încrezător șeful Condescu.

Gorjenii îi întâlnesc pe portughezii de la Sporting Braga, învinși în sezonul trecut de CFR Cluj în ambele partide disputate în grupele Ligii Campionilor, 2-0 și 3-1. Braga este, însă acum o altă echipă. Tehnicianul de 67 de ani, Jesualdo Ferreira, triplu campion cu FC Porto, a schimbat din temelii echipa și pare să fi făcut o treabă bună. Portughezii sunt neînvinși în acest sezon, debutând cu dreptul și în campionat, 2-0, în deplasare cu Pacos Ferreira.

Meciul tur vine într-un moment prost pentru Pandurii. Gorjenii au bifat în campionat două înfrângeri la rând, 0-1 la Piatra Neamț și 1-3 cu Astra, acasă.

Pandurii ar putea juca în fața unei asistențe record la Cluj, circa 10.000 de spectatori, dar tot nu-i ca acasă.

În meciul precedent jucat la Cluj, cu Hapoel, au asistat circa 5.000 de spectatori, dar numărul lor ar putea fi dublu cu Braga. De la Târgu Jiu vor face deplasarea aproximativ 150 de persoane.

2 calificări în grupele Ligii Campionilor și 4 în Europa League are Braga în ultimii 7 ani. Singurul rateu a fost în sezonul 2009-2010, 1-4 la general cu Elfsborg, în turul 3 preliminar.

Braga a ajuns ieri la ora 16:00 în România fără 3 jucători de bază, fundașul Vinicius, atacantul Eder și fundașul sârb Milijkovic. Pandurii are și ea două absențe, Lemnaru și Predescu.

Pandurii Târgu Jiu s-a calificat în play-off după ce a eliminat pe Levadia Tallinn și Hapoel Tel Aviv, în timp ce pentru Braga jocul de la Cluj este primul din Europa în această stagiune.

Articole recente