Pandurii, fără CEO

- Advertisement -

Complexul Energetic Oltenia ar putea ieși din rândul acționarilor Clubului Pandurii. Solicitarea ca CEO să se retragă vine tocmai de la Marin Condescu, președintele clubului, după ce Laurențiu Ciurel, managerul principalului finanțator, a cerut date cu privire la modul în  care sunt cheltuiți banii în cadrul ehipei de fotbal. Solicitarea a fost făcută în prezența ministrului Energiei, Constantin Niță, și rămâne de văzut dacă va fi pusă în aplicare..

Nu este pentru prima dată când Marin Condescu, președintele Clubului Pandurii, ridică problema ieșirii Complexului Oltenia din rândul acționarilor. Astăzi însă, Condescu a cerut conducerii CEO retragerea, argumentând faptul că, în felul acesta, se pot face reduceri la bugetul companiei.

În opinia sa, clubul nu va avea de suferit, bazându-se pe faptul că Pandurii este vice-campioana României, iar, în acest fel, poate încasa până la peste 3 milioane de euro din drepturile TV.

Ieșirea CEO din rândul acționarilor ar putea însemna sentința pandurilor, și asta pentru că echipa va rămâne fără o sursă importantă de bani. Bugetul clubului era susținut în mare parte de complex, iar cotele celorlalți acționari, precum Consiliul Local, Artego și USMO sunt nesemnificative în comparație cu suma pe care societatea producătoare de energie o asigura. Surse din cadrul complexului susțin însă că solicitarea de retragere a gigantului economic are de fapt o cu totul altă însemnătate. În urmă cu puțin timp, Laurențiu Ciurel a schimbat componența  Consiliului de Administrație și a Adunării Generale a Acționarilor a clubului, înlocuindu-i pe Ion Pisc și pe Daniel Burlan cu Ion Răuț și Anton Sava. În felul acesta, se dorea o mai atentă supraveghere a modului în care sunt cheltuiți banii echipei de fotbal. Dat fiind faptul că în niciun caz nu-l avantaja această monitorizare, Condescu cere acum retragerea societății mamut din rândul acționarilor. Rămâne de văzut dacă decizia este finală, așa cum declară Condescu, sau rămâne în dezbatere.

 

Reporter: Manuela Misailescu

Articole recente