Pandurii joacă, mâine, pe teren propriu împotriva echipei Ceahlăul Piatra Neamţ. Gorjenilor le stă gândul doar la prima victorie din acest sezon. Echipa a terminat primele două meciuri la egalitate, iar un nou ”semieşec” ar putea să o îndepărteze de obiectivul fixat de conducerea clubului la începutul campionatului, clasarea pe unul dintre locurile 1-6.
Antrenorul Pandurilor, Petre Grigoraş, a declarat că meciul cu Ceahlăul Piatra Neamţ nu va fi unul uşor, în ciuda rezultatelor slabe obţinute de echipa moldoveană în primele meciuri de la începutul acestui sezon.
Sunt convins că va fi un meci foarte, foarte greu. Noi sperăm să ne îmbunătăţim jocul şi să avem o evoluţie mult mai bună, asta ne interesează în primul rând. Să obţinem cele trei puncte şi să avem parcurs ascendent în etapele următoare. Petre Grigoraş, antrenor Pandurii
Sigur, e posibil să apară anumite schimbări şi la organizare, chiar şi la echipa de bază. O să discutăm după jocul de sâmbătă dacă aceste schimbări pe care le preconizez sunt benefice echipei.
Petre Grigoraş, antrenor Pandurii
Şi mijlocaşul Dan Nistor speră ca în meciul cu Ceahlăul să obţină prima victorie din acest sezon.


