Probleme de lot înaintea jocului cu Dinamo. Căpitanul Christou este indisponibil medical, iar Matulevicius se întoarce abia astăzi de la naționala Lituaniei. Nici noile achiziții Distefano, Diego și Paulinho nu sunt la capacitate maximă din punct de vedere fizic. Pustai ar putea surprinde cu germano-libanezul Fayez din primul minut.
Cristi Pustai își menajează internaționalii în jocul cu Dinamo, preferând să-i aibă apți joi, cu Dnepr, la debutul în grupele Europa League. Accidentat, cipriotul Christou a ratat ambele jocuri ale naționalei Ciprului și nu va fi titular nici cu Dinamo. Matulevicius nu se va regăsi nici el în primul unsprezece, lituanianul întorcându-se abia azi de la națională. În aceste condiții, libanezul cu pașaport german, Fayez Shamsin ar putea debuta din primul minut cu „câinii roșii”.
Nici noii veniți nu sunt la o formă sportivă ridicată.
Diego Rubio și Fayez Shamsin sunt noile achiziții care pot evolua doar în Liga 1 pentru Pandurii. Aceștia au venit prea târziu pentru a prinde lista UEFA.
Pustai vrea toate punctele cu Dinamo, considerat un adversar direct la cupele europene în acest sezon.
Pandurii se va baza în acest sezon, cel puțin până în pauza de iarnă, pe 23 de jucători de câmp și 3 portari. Cornel Predescu este în continuare indisponibil, urmând a reveni abia din retur.


