Pădurarul din Bălești, care a vrut să-și împuște fosta iubită în vârstă de 33 de ani, a fost prezentat în fața judecătorilor de la Curtea de Apel Craiova. Instanța din Bănie a analizat contestația formulată de bărbatul în vârstă de 63 de ani, împotriva măsurii de arestare pentru 20 de zile, însă ulterior i-a respins acțiunea ca nefondată. Hotărârea este definitivă. În urmă cu o lună, Constantin Turtoi ar fi fost părăsit de amanta care și-a găsit un alt iubit, iar gestul l-a supărat atât de mult pe pădurar încât și-a luat arma şi s-a dus la locuinţa bărbatului la care se mutase. Din fericire a nimerit geamurile casei, iar ulterior s-a ascuns în pădure. Fapta a fost comisă în urmă cu o săptămână, însă suspectul a declarat că s-a autopărat.


