Pădurarul din Bălești acuzat că a vrut să-și împuște fosta concubină în vârstă de 33 de ani, va rămâne în arest în timpul procesului în care este judecat pentru tentativă de omor. Decizia a fost luată astăzi de judecătorii de la Tribunalul Gorj, care susțin că măsura preventivă este temeinică în cazul lui Constantin Turtoi, aflat în prezent în Penitenciarul Craiova. Hotărârea poate fi contestată în următoarele 48 de ore. Fapta a fost comisă la sfârșitul lunii ianuarie. Bărbatul a fost părăsit de femeia care și-a găsit un alt iubit, iar gestul l-ar fi supărat atât de mult pe pădurar, încât și-a luat arma şi s-a dus la locuinţa celui la care aceasta se mutase. Din fericire, în momentul în care a tras, a nimerit doar geamurile casei.


