PP-DD Gorj vrea pact de neagresiune cu PSD. Ordonanța care permite migrarea aleșilor locali le dă emoții oamenilor lui Dan Diaconescu, mai ales că primarii lor de la Țicleni și Tismana au declarat că, dacă nu reușesc să creeze majorități în consiliul local se gândesc să plece la PSD.
Prim-vicepreședintele PP-DD Gorj, Robert Filip, a vorbit despre posibilitatea încheierii unui pact de neagresiune cu partenerii social democrați.
Filip spune că este puțin probabil să le plece oameni, mai ales că problemele semnalate la Tismana și Țicleni s-au rezolvat.
Reprezentanții PSD Gorj spun că nu vor semna niciun pact de neagresiune, cu niciun partid, și că vor lăsa aleșilor locali posibilitatea să decidă pentru viitorul lor politic.
O altă măsură de siguranță luată de PP-DD este reînoirea adeziunilor. Consilierii județeni și locali vor completa formularele până joi.


