Suferinţa îi va scoate în stradă. Este vorba de pacienţii care suferă de boli cronice. Aceştia sunt hotărâţi să protesteze, din cauza listei cu medicamente gratuite și compensate. Aceasta nu a mai fost actualizată din 2008.
Cele mai noi medicamente, împotriva cancerului, diabetului sau bolilor de inimă aşteaptă de şase ani aprobarea pentru a intra pe noua listă de tratamente compensate şi gratuite. Însă, acest lucru este departe de a fi realizat. Sătule de promisiunile reprezentanților sănătății, Asociaţiile de Pacienţi ameninţă cu proteste. Acestea au stabilit un calendar pentru luna aprilie.
În ultimii ani, au apărut medicamente care pot salva vieți omenești, însă nu se află pe lista de tratamente gratuite și compensante. Și cum prețurile sunt foarte mari, bolnavii cronici nu le pot cumpăra și nu se pot trata.
În 2008 a fost făcută ultima reactualizare a listei cu medicamente gratuite şi compensate.