Oxigen pentru play-off

- Advertisement -

Energia Rovinari e în derivă după două eșecuri la rând. Echipa e în pericol să rateze obiectivul, intrarea în play-off, dacă nu-și revine. Baschetbaliștii gorjeni pot lua o gură de oxigen în acest weekend când la Târgu Jiu vine una din echipele slabe ale campionatului, Timba Timișoara.

Un eșec cu Timba ar fi de neacceptat pentru gorjeni. Echipei i s-a transmis că trebuie să câștige și derbyul Olteniei, din etapa următoare, pentru a mai liniști apele. Altfel se anunță repercusiuni la nivelul lotului.

BC Timba are doar două victorii în acest sezon, un adversar numai bun de refăcut moralul trupei lui Nini. Gorjenii suflă, însă, și în iaurt, după experiențele nereușite din ultima vreme.

Noua achiziție Nemanja Milosevic poate pune umărul la redresarea echipei gorjene. Jucătorul de 2,04 metri s-a antrenat ieri pentru prima dată cu echipa și va debuta chiar în acest weekend.

Adus pe post de shooter la Energia, Porter Troupe este cel mai slab marcator dintre titularii Energiei. Troupe ocupă locul 57 în ierarhia marcatorilor din Ligă, cu o medie de 10 puncte pe meci, sub Darby, Jazvin, Djapa, Watson și Kakaroudis.

Energia și Timba s-au întâlnit de patru ori în Liga Națională. Bilanțul este favorabil gorjenilor, cu 3 victorii.

Articole recente