Pandurii par să nu mai depășească pasa proastă în care se află. Au pierdut și în sferturile Cupei României contra Universității Cluj. Partida s-a terminat cu 1 la 0. Chiar dacă au dominat prima repriză, gorjenii nu au reușit să marcheze, Roman lovind bara transversală după un corner execut de Anton. Singurul gol al meciului a fost înscris de Ceppelini în minutul 55, iar Pandurii au spus astfel ”Adio!” Cupei României.
Fotbaliștii de la Pandurii nu s-au regăsit nici în meciul de cupă de la Cluj contra Universității. Prima repriză a aparținut gorjenilor, care au dominat meciul, însă nu au reușit să marcheze în poarta studenților. Cei care au reușit deschiderea scorului au fost elevii antrenați de George Ogăraru, Ceppelini bifând o execuție spectaculoasă în minutul 55. După primirea golului, fotbaliștii lui Grigoraș au părut debusolați și nu au mai reușit să lege două pase. Pandurii au ratat calificarea în semifinalele Cupei României, iar la Târgu Jiu se anunță o iarnă agitată.


