Victorie în instanță! Ordinul prin care Iulian Popescu cerea control la CJ, DESFIINȚAT de judecători!

- Advertisement -

Ordinul fostului prefect, Iulian Popescu, prin care dispunea un control la Consiliul Județean, a fost anulat de instanță. Fostul prefect dădea o dispoziție în data de 10 ianuarie, act contestat de Cosmin Popescu. A urmat un scandal mediatic, în care prefectul acuza conducerea Consiliului Județean că se opune verificărilor, iar șeful CJ îl acuza, la rândul lui, pe Iulian Popescu, de abuz de putere. Președintele instituției, Cosmin Popescu, a fost amendat, la acea vreme, de prefect, cu 5.000 de lei, pentru că a refuzat controlul dispus de el. În cele din urmă, s-a ajuns la instanță. Tribunalul Gorj a dispus, azi, anularea ordinului fostului prefect, ce fusese declarat abuziv de către reprezentanții Consiliului Județean.

”Instanța a recunoscut că acel ordin de control a fost nelegal, și echipa de juriști de la Consiliul Județean Gorj a avut dreptate când a catalogat acest demers ca fiind rezultatul unui exces de putere din partea fostului prefect. Decizia recentă a instanței de a anula ordinul nr. 12, emis de prefectura Gorj, nu este doar o victorie juridică pentru Consiliul Județean, ci și o lecție clară despre limitele puterii administrative și despre importanța respectării legii chiar și de către cei care sunt meniți să o aplice. Prin solicitarea unui control general la Consiliul Județean Gorj, fără a prezenta motive întemeiate și concrete care să justifice o astfel de măsură, fostul prefect a abuzat de puterea conferită de funcția sa, sfidând principiile de bază ale dreptății și echității administrative”, a transmis președintele Consiliului Județean, Cosmin Popescu.

Articole recente