OFICIAL: Starea de urgență, prelungită cu încă o lună

- Advertisement -

Președintele României, Klaus Iohannis, a anunțat că starea de urgență va fi prelungită cu încă o lună de zile.

De asemenea,  Klaus Iohannis a avertizat populația să nu se relaxeze și să respecte cu strictețe recomandările autorităților, altfel România poate ajunge ca Italia și Spania.

„În comparație cu alte țări, creșterea numărului de persoane afectate de epidemie nu a fost așa mare cum am observat în Italia, Spania. Acest lucru, evident, vine din faptul că noi din timp am luat măsuri foarte ferme. Însă trebuie să vă avertizez foarte clar, nu este momentul să ne relaxăm. Toți medicii ne spun ca evoluția în continuare a epidemiei depinde de cum respectăm indicațiile autorităților. Este posibil sa nu avem o creștere foarte mare dacă respectam indicațiile autorităților. Dacă nu le respectam, e posibil să ajungem în scenarii ca în țările menționate anterior. Este clar, nu suntem la vârful epidemiei, nu trebuie să ne relaxam”, a declarat șeful statului.


Articole recente