Obiceiuri de Paștele basarabenilor

- Advertisement -

Fiecare comunitate are propriile obiceiuri, în ziua de Paște. Studenții basarabeni care urmează cursurile Universității „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu ne-au povestit și ne-au arătat cum petrec ei sărbătoarea Învierii Domnului, acasă la ei, în Moldova de dincolo de Prut.

După ce au postit și după ce au mers la biserică, în dimineața de Paște, unde le-au fost sfințite coșurile cu bunătăți tradiționale, basarabenii se întorc acasă, cu lumina sfântă. Înainte de a se așeza la masă, cu mic, cu mare, ei urmează un ritual aducător de noroc și de bunăstare.

Obiceiul acesta, din dimineața de Paște, se păstrează în fiecare familie. Abia după urmează ca membrii familiei să ia loc la masă și să se bucure de merindele tradiționale.

Masa tradițională de Paște presupune, desigur, și obiceiul ciocnirii ouălor. De obicei, acestea sunt roșii. Mai rar se vopsesc în alte culori.

În republica Moldova se sărbătorește și Paștele Blajinilor. Altfel spus, Paștele celor decedați.

Indiferent de obiceiurile specifice locului sau comunității, Paștele rămâne o sărbătoare în urma căreia credincioșii își amintesc de valorile creștinătății și de aproapele lor.

Articole recente