O primărie din Gorj sacrifică porci GRATUIT

- Advertisement -

Autoritățile locale din comuna Bălești vin în sprijinul cetățenilor care sacrifică suine în această perioadă, după cum este tradiția. Primarul Mădălin Ungureanu susține că ajutorul gratuit ce vine din partea Primăriei este bine primit de cetățeni, cu atât mai mult de cei vârstnici.

 

Și anul acesta, localnicii din comuna Bălești au parte de ajutor pentru sacrificarea suinelor. Reprezentanți ai Primăriei se deplasează de la o gospodărie la alta, oferind sprijin cetățenilor ce își sacrifică animalele în pragul sărbătorilor de iarnă. După cum se știe, localitatea Bălești se numără printre zonele păstrătoare de obiceiuri, astfel că bucatele tradiționale sunt nelipsite de pe masa de Crăciun. De asemenea, localnicii beneficiază și de analize gratuite pentru carne, serviciul oferit de Primărie fiind unul complet.

Numărul sacrificărilor a scăzut anul acesta în comparație cu anii trecuți. Motivul ar fi valul de pestă porcină cu care localitatea Bălești s-a confruntat de curând.

Primarul Mădălin Ungureanu susține că sacrificarea suinelor a devenit o tradiție pe care o va continua în fiecare an. Cei care apreciază cel mai mult acest ajutor gratuit sunt persoanele vârstnice ale comunității.

Pentru a se înscrie pe lista persoanelor doritoare, cetățenii trebuie să își facă programare pentru a-și sacrifica animalul până în pragul sărbătorilor.

Articole recente