Nu sunt de acord cu protestul

- Advertisement -

3000 de mineri și energeticienii sunt așteptați joi, în Piața Prefecturii, la proteste. Liderii de sindicat au anunțat că negocierile cu administrația au intrat în impas și vor trece la acțiuni de stradă. Primarul Municipiului Târgu Jiu, Florin Cârciumaru, nu este de acord cu aceste manifestări și îi îndeamnă pe cei implicați să rediscute problemele.

Sindicaliștii din sectorul mine energie au depus documentele la Primăria Târgu Jiu pentru a obține autorizația de protest. 3000 de angajați ai Complexului Energetic Oltenia sunt așteptați joi, în Piața Prefecturii. Florin Cârciumaru îndeamnă la dialog.

Nu toți liderii de sindicat sunt de acord cu mișcările de stradă.

Liderii FNME au fost cei care au anunțat protesul de la Târgu Jiu fiind nemulțumiți de faptul că nu au obținut pentru salariați majorarea adaosului salarial.

Articole recente