- Advertisement -
Beneficiarii de ajutoare din partea Uniunii Europene ar putea să nu mai primească în acest an produsele cu care au fost obișnuiți. Nici până în momentul de față licitația nu a fost urcată pe SEAP, iar șansele ca oamenii să primească alimentele până la sfârșitul anului sunt destul de mici. Purtătorul de cuvânt al Prefecturii Gorj, Corina Belteu, a precizat care este situația în momentul de față.
Peste 24 de mii de gorjeni ar urma să beneficieze de aceste ajutoare.


