Nu au avut bani de deplasare

- Advertisement -

Cu o formație alcatuita din tineri proveniți de la echipa secundă, Pandurii nu a reușit să producă surpriza în deplasarea de la Ovidiu. Andrei Pițian a acuzat faptul că nu au fost bani de deplasare.„Suntem intr-o situaţie deplorabilă, cred că am scăpat ieftin în această seară.  Conducerea noastră nu a avut suficienţi bani pentru deplasarea de la Constanţa, aşa că echipa a fost împărţită în două.  Din iarnă vom vedea ce va face fiecare, dar aşa nu se mai poate continua”, a spus Piţian la TV Dolce Sport.Pițian a fost contrazis însă de antrenorul Marian Dinu.„Petre Grigoraş a lipsit azi de pe bancă din motive medicale,  un virus gripal a afectat aproape 90% din membrii lotului. Azi am aliniat jucătorii valizi pe care i-am avut. E mult spus că am scăpat ieftin. Deşi sunt jucători care sunt la primul meci oficial, ne-am fi aşteptat la altceva de la ei. Nu s-a pus presiune pe ei.  A fost părerea lui Piţian, dar nu acesta a fost motivul. Conducerea actuală face eforturi disperate sa asigure condiţiile care au fost până acum, dar ar fi o greşeală să se interpreteze astfel”, a fost replica lui Marian Dinu, antrenorul secund al gorjenilor

Articole recente