Odată cu trimiterea în judecată a lui Marin Condescu, procurorii au decis ca acesta să fie cercetat într-un nou dosar penal, pentru noi infracţiuni. Fostul preşedinte al Clubului Sportiv Pandurii Lignitul Târgu-Jiu este suspectat, de această dată, de abuz în serviciu şi delapidare. Tot prin rechizitoriu s-a stabilit ca şi conducerea băncii care i-a acordat credite uriaşe lui Marin Condescu să fie cercetată în cadrul unui nou dosar penal.
Potrivit unor surse, anchetatorii cer arestarea preventivă a lui Marin Condescu şi a lui Viorel Temelescu la Tribunalul Olt, întrucât consideră că planează cel puţin unul din pericolele privind săvârşirea de noi infracţiuni. Este vorba despre pericolul de alterare a probelor, despre riscul presiunii sau influenţării martorilor, dar şi despre pericolul de a fi tulburată ordinea publică. Procurorul de caz consideră că lăsarea în libertate a inculpaţilor poate crea riscul exercitării presiunii asupra unor martori din cadrul Clubului Sportiv Pandurii Lignitul Târgu-Jiu, cât şi alterarea unor probe. Suspiciunea este că cei doi inculpaţi ar fi întocmit şi pe parcursul urmăririi penale acte fictive care nu reflectă realitatea, pe care le-au şi folosit. Aceleaşi surse susţin că, odată cu finalizarea rechizitoriului, s-a dispus disjungerea materialului de urmărire penală şi continuarea cercetărilor în cadrul unui nou dosar penal faţă de Marin Condescu, pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu şi delapidare, referitor la relaţiile dintre Clubul Pandurii Lignitul Târgu-Jiu şi mai multe firme, printre care şi Romriviera Group, despre care anchetatorii au stabilit că este controlată în întregime de Marin Condescu prin intermediul apropiatei sale Mădălinei Berbecel, împuternicită să administreze şi să dispună de patrimoniul societăţii de către Emidio Mendes, un cetăţean portughez şi brazilian, rezident în Portugalia. Există indicii că pentru plata efectuată către această firmă, în valoare de aproximativ 1.000.000 de lei, Clubul Sportiv Pandurii Lignitul Târgu-Jiu nu deţine niciun document justificativ, clubul neavând nicio datorie către această societate. În ceea ce priveşte suma de peste 1.000.000 de lei, aceasta ar fi fost plătită de reprezentanţii firmei pentru achiziţionarea unui număr de patru autoturisme, din care trei au fost închiriate Clubului Pandurii, iar unul a fost donat cu titlu de sponsorizare, pentru a fi folosit de către Marin Condescu. Valoare chiriei percepute clubului ar fi fost de un milion de lei, pe o perioadă de doi ani, pentru cele patru maşini. Procurorii au dispus clasarea cauzei faţă de partenera lui Condescu, Mădălina Berbecel, cercetată pentru evaziune fiscală. În urma finalizării rechizitoriului s-a dispus şi disjungerea materialului de urmărire penală şi continuarea cercetărilor în cadrul unui nou dosar penal cu privire la conducerea băncii din Târgu-Jiu, care i-a acordat împrumuturi uriaşe fostului preşedinte al Clubului Pandurii, în legătură cu modul de acordare a creditelor pentru clientul persoană fizică Marin Condescu. Se pare că există indicii că aceste credite ar fi fost aprobate cu încălcarea dispoziţiilor legale şi în baza unor înscrisuri false.


