Noi decese provocate de gripă

- Advertisement -

Cinci noi decese provocate de gripă au fost confirmate de medici.
Datele au fost transmise de Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT). Virusul gripal a fost confirmat la patru bărbaţi şi o femeie, care au murit în ultimele zile.
Este vorba despre un bărbat de 47 de ani din judeţul Timiş, despre o femeie de 81 de ani din judeţul Olt, dar şi despre un bărbat de 82 de ani din judeţul Argeş. Toţi cei trei pacienţi au avut virus gripal tip A şi aveau condiţii medicale preexistente.
În plus, este vorba despre doi pacienţi din judeţul Prahova – un bărbat de 40 de ani şi o femeie în vârstă de 68 de ani.
Astfel, numărul total al deceselor înregistrate de la începutul anului ajunge la 118.
În 30 ianuarie, ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a anunţat oficial că în România este epidemie de gripă.

Articole recente