Bartolomeu Constantin Săvoiu, mare maestru al Marii Loji Naţionale Române 1880, a vorbit, la Târgu-Jiu, pentru prima dată, despre dosarul în care este implicat alături de fostul judecător al Curţii Constituţionale, Toni Greblă şi afaceristul Ion Bârcină.
Prezent la Târgu-Jiu pentru a susţine o conferinţă de presă, generalul (r) Constantin Săvoiu s-a disculpat cu privire la acuzaţii aduse de către DNA de folosire la autoritatea vamală de documente vamale de transport sau comerciale false.
Acesta susţine că l-a cunoscut pe afaceristul Ion Bârcina prin intermediul lui Toni Greblă si nu a avut nici un fel de legatura cu acesta.
Pe de alta parte, Săvoiu a spus că averea pe care a strâns-o de-a lungul timpului provine din Franța si nu din România unde are o pensie de 450 RON acesta prezentând cuponul de pensie.
Bartolomeu Săvoiu a fost adus, la începutul anului trecut, cu mandat la sediul DNA pentru a da declaraţii în dosarul în care Toni Greblă este acuzat de fapte de corupţie.


