Nea Adam pleacă din nou la Alba Iulia!

- Advertisement -

Are 75 de ani, iar de mai bine de două decenii, e nelipsit de la manifestările dedicate zilei de 1 Decembrie, de la Alba Iulia. Gheorghe Adam va participa din nou la acțiunile prilejuite de Ziua Națională și, ca de obicei, va parcurge drumul pe două roți.

Nea Adam, așa cum îl știe toată lumea, e un exemplu de vivacitate pentru toți gorjenii. De când se știe, principalul său mijloc de locomoție e bicicleta. Gheorghe Adam spune că maine seara va fi din nou la Alba Iulia, unde va lua parte la parada militară, dedicată zilei de 1 Decembrie.

Un drum Târgu Jiu – Alba Iulia, era parcurs de Nea Adam în tinerețe de dimineața până seara. Odată cu trecerea anilor, bătrânețea și-a spus cuvântul, iar traseul il parcurge in 2-3 zile acum. Insă cel mai patriot dintre cicliști spune că dorința de a reprezenta Gorjul la ceremonie e mult mai mare decat oboseala.

Performanțele lui Nea Adam au ajuns si la urechile oficialilor cunoscutului motor de căutare Google, care i-au oferit titlul de Membru de Onoare Google Vip. Acesta promite că nu va renunța la bicicletă și la tricolor atât cât sănătatea îi va permite.

Articole recente