Ne revenim la Cluj ?

- Advertisement -

Pentru a rămâne în ceafa echipelor de pe podium, Pandurii Târgu Jiu trebuie să obțină măcar un punct pe terenul campioanei CFR Cluj. Pandurii se vor lovi de orgoliul rănit al campionilor, fără victorie în 2013. Oltenii au reușit două victorii și un egal în precedentele șapte vizite în Gruia.

Pandurii Târgu Jiu pare victimă sigură în deplasare cu Pustai pe bancă. Echipa din Gorj s-a întors învinsă din ultimele două deplasări, 0-1, la Galați și 0-2 cu Rapid. Nici acasă Pandurii nu mai e de speriat. Mitul invincibilității la Târgu Jiu a căzut etapa trecută, 1-3 cu Petrolul. Nici CFR Cluj nu trece printr-o formă mai bună. Campioana nu a câștigat nici un meci din cele opt pe care le-a susținut în acest an și este la nouă puncte de ultimul loc care asigură prezența în cupele europene. Totuși, Pandurii trebuie să se teamă.

Pandurii dau dovadă de amatorism cras, de neimaginat la acest nivel. Cristi Pustai nu l-a luat în calcul în această săptămână pe Răduț, crezându-l suspendat pentru jocul de la Cluj. Fotbalistul împrumutat de la Steaua și-a ispășit, însă suspendarea în tur, cu Brașov, iar cu Petrolul a încasat al cincilea galben. Tehnicianul nu a fost informat, aflând de la ziariști că poate conta pe Răduț în Gruia, convocat de altfel pentru jocul de mâine.

Pandurii nu poate alinia cel mai bun unsprezece pe terenul ceferiștilor. Nicoară nu poate juca împotriva echipei de care aparține, CFR Cluj, iar Vlad și Băcilă sunt accidentați. Nici Matulevicius nu este recuperat complet, dar a plecat la Cluj. Lituanianul susține că are dureri mari și ar prefera să nu joace. Vestea bună vine de la Voiculeț. Giuvaierul este apt din punct de vedere medical, dar fizic nu este la capacitate maximă.

Statistica jocurilor directe dintre Pandurii și CFR Cluj anunță o dispută echilibrată în care golul nu lipsește. Pandurii și CFR și-au împărțit victoriile, câte 7 de fiecare. Din mai 2009 nu au mai plecat oltenii cu punct din Gruia. Atunci s-a înregistrat singura remiză dintre cele două formații, 1-1.

Articole recente