Energia Pandurii Târgu Jiu l-a transferat pe interul dreapta Daniel Mureșan. Fostul jucător al echipei Sporting Lisabona, Mureșan a semnat pe un sezon cu gruparea gorjeană. La Energia a revenit și Vali Popescu, pus pe liber la finalul sezonului trecut.
În sfârșit, Energia a achiziționat un inter dreapta ! Interul Daniel Mureșan, jucător trecut pe la HCM Constanța și Sporting Lisabona în ultimii ani, a semnat cu Energia un contract valabil până în 2014, cu opțiune de prelungire pentru încă un sezon.
Plecat din handbalul românesc în 2011, Mureșan a revenit în țară pentru a-și relansa cariera, intrată într-un con de umbră în ultimul an din cauza problemelor medicale. De astăzi, jucătorul de mână stângă a intrat în programul de pregătire al echipei Energia.
Mureșan își propune să relanseze și Energia în noul sezon după ce în campionatul precedent a terminat pe locul 8. Și așteptările oficialilor gorjeni sunt mari vis-a-vis de fostul internațional.
Noul sistem competițional propus de Federația Română de Handbal, cu play-off și play-out, e contestat de Daniel Mureșan.
Mureșan se adaugă jucătorilor transferați de Energia în această vară, portarii Juzbasic și Antonaru și jucătorilor de câmp Dinescu și Liberț. Lista rămâne deschisă pentru că Energia mai are nevoie de un jucător de mână stângă.


