Mureșan, dat afară de la Energia

- Advertisement -

Energia Pandurii Târgu Jiu i-a reziliat contractul interului Daniel Mureșan după numai 7 etape. Handbalistului i s-a imputat că a chiulit de la antrenamente timp de o săptămână. Energia l-ar putea reactiva pe Ionuț Mazilu.

Începând de astăzi, Daniel Mureșan nu mai este jucătorul echipei Energia Pandurii Târgu Jiu. Interului adus de la Sporting Lisabona i s-a desfăcut contractul de muncă, după ce acesta a absentat nemotivat de la antrenamente în perioada 28 octombrie-2 noiembrie. În plus, nici evoluțiile sale nu s-au ridicat la nivelul așteptărilor în primele 7 etape.

În apărarea sa, handbalistul a susținut că a urmat un tratament de recuperare la genunchi la Oradea, argument care nu a fost luat în calcul de comisia disciplinară. Clubul l-a învoit 4 zile, iar sportivul a lipsit 2 săptămâni.

Energia l-a dat afară pe Mureșan, dar l-a adus pe portarul George Șelaru în această pauză competițională. Dacă în poartă gorjenii au trei soluții, pe inter dreapta se vor baza de acum încolo doar pe Acatrinei.

Ionuț Mazilu se pregătește cu Energia de ceva timp, dar fostul jucător al gorjenilor nu poate evolua deoarece nu are viza Federației Române de Handbal.

Articole recente