Municipalitatea, gazdă la inițiativa ICR

autor: tv sud // 31 03 2016 // 1.754 Vizualizari

Primăria municipiului Târgu Jiu şi Centrul de Cercetare, Documentare şi Promovare „Constantin Brâncuşi” au fost gazdele unei întâlniri prilejuite de vizita în România, la invitaţia Institutului Cultural Român, a Debrei Vanderburg Spencer, curator şi istoric de artă din New York, cunoscător al lui Brâncuşi şi al artei româneşti contemporane. La prima vizită în România, omul de cultură, a ales să poposească și la Târgu Jiu, locul unde se află Ansamblul Monumental „Calea Eroilor” al lui Constantin Brâncuși. La întâlnirea, desfășurată ieri, au participat reprezentanta Institutului Cultural Român, Marina Roman, viceprimarul municipiului Târgu-Jiu, Adrian Tudor, și managerul Centrului de Cercetare, Documentare şi Promovare „Constantin Brâncuşi”, Doru Strîmbulescu. Cu această ocazie, s-au purtat discuţii pe teme brâncuşiene şi posibilitatea de a realiza un schimb cultural între Târgu Jiu şi New York, între artiştii plastici români şi cei americani.