Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Victor Ponta a fost respinsă. 207 voturi pentru și 8 împotrivă a fost rezultatul final. Pentru a avea parte de succes, liberalii aveau nevoie de 275 de voturi. Deputatul Partidului Social Democrat Gorj, Mihai Weber, spune că liberalii și-au irosit singurul cartuș pe care îl aveau, degeaba.
Liberalii nu au avut parte de succes prin moținunea de cenzură de astăzi. Liderii PNL au sperat că prin acest demers îl vor schimba pe Victor Ponta din funcția de premier, însă nu au reușit să adune cele 275 de voturi de care aveau nevoie. Doar 207 parlamentari au votat pentru, iar deputatul PSD Gorj, Mihai Weber, i-a ironizat pe liberali.
Senatorul PNL Gorj, Dian Popescu, critică felul în care a fost concepută această moțiune de cenzură și nu vrea să spună cum a votat astăzi.
Victor Ponta le-a transmis celor prezenți în Parlament că nu există o altă variantă pentru actualul Guvern.


