Moșoiu contestă

- Advertisement -

Vasile Moșoiu vrea să redevină primar. Fostul edil-șef al Primăriei Drăguțești a contestat la Tribunalul Gorj documentul prin care Instituția Prefectului a dispus încetarea mandatului. Decizia a fost luată în urma condamnării definitive la închisoare cu suspendare pentru conflict de interese. Acesta a avut un singur lucru de spus, după ce a introdus acțiunea în instanță.

Mandatul primarului Vasile Moșoiu a încetat pe 30 iulie.

Fostul edil a contestat decizia. Acțiunea a fost introdusă pe 17 august, iar judecătorii de la Tribunalul Gorj nu au stabilit deocamdată primul termen.

Vasile Moșoiu a fost condamnat, în luna ianuarie, la un an de închisoare cu suspendare, într-un dosar de conflict de interese, care vizează o afacere imobiliară încheiată cu primăria, de pe urma căreia ar fi obținut zeci de mii de euro. Ordinul de încetare a mandatului a fost emis după ce Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit ca mandatele primarilor condamnați definitiv să fie revocate. Cel care a preluat atribuțiile lui Vasile Moșoiu este viceprimarul comunei Drăguțești, Irinel Ungureanu.

Articole recente