A făcut infarct și a murit când și-a văzut casa în flăcări. Tragedia a avut loc în comuna gorjeană Runcu. Proprietarul imobilului nu a mai putut fi salvat de medicii de pe ambulanța sosită în grabă la fața locului. Mama primarului din comuna Runcu a fost luată și ea de ambulanță, după ce i s-a făcut rău când a văzut ce s-a întâmplat în familia vecinilor.
Incendiul a izbucnit astăzi de dimineață în jurul orei 6.00. Proprietarul casei, un bărbat în vârstă de 68 de ani, fost fost inginer, a simțit fumul, iar, când a ieșit afară, și a văzut casa în flăcări nu a apucat decât să-și scoată mașina din curte, după care a căzut din picioare. Vecinii au sărit în ajutorul omului, însă nu au putut face nimic ca să-l readucă la viață.
Medicii de pe ambulanța sosită la fața locului au încercat să-l resusciteze, dar inima bărbatului a cedat mai ales ca avea si un stimulator cardiac.
Mama primarului, vecină cu victima, a avut nevoie și ea de ajutor medical. Asta pentru că femeia a avut un șoc atunci când a văzut necazul care a lovit familia vecinilor săi.
Pompierii au intervenit cu 3 autospeciale pentru stingerea incendiului ce amenința să cuprindă întreaga locuință.
Anchetatorii nu exclud posibilitatea ca focul să fi pornit de la o sobă defectă.


