Morega vrea, din nou, în politică

- Advertisement -

Fostul parlamentar de Gorj, Dan Ilie Morega, se gândeşte tot mai serios să reintre în viaţa politică. Singura problemă în privinţa reactivării politice se leagă de găsirea partidului potrivit. Morega a activat ultima dată în Uniunea Naţională pentru Progresul României Gorj, în cadrul căreia a ocupat fotoliul de preşedinte timp de câteva luni.

Neînregimentat politic de aproximativ 2 ani, Dan Ilie Morega se gândeşte tot mai serios să reintre pe scena politică. Deşi în ultima perioadă s-a vorbit de interesul mai multor partide pentru fostul liberal, până în acest moment, Morega nu a semnat adeziunea la nicio formaţiune. Fostul parlamentar nu găseşte partidul potrivit în momentul de faţă şi nici noul proiect politic al PDL – PNL se pare că nu prea îl încântă.

Deși a activat deja în PNL, Morega nu pare tentat să adere nici la aripa Călin Popescu Tăriceanu, pentru că nu este convins că proiectul fostului premier al României va avea succes.

Articole recente