Mobilizare pentru rege

- Advertisement -

Autointitulatul rege al romilor, Florin Cioabă, va fi condus pe ultimul drum şi de prietenii din Meteor. Astăzi s-a trecut deja la mobilizare, iar după înmormântare vor ţine 30 de zile de doliu, timp în care nu au voie să facă nunţi şi botezuri. Şi Ninel Potîrcă a primit astăzi o veste bună. Procurorii l-au anunţat că are voie să plece din localitate, însă vineri seara trebuie să se întoarcă în oraş. Cioabă va fi înhumat în cimitirul din Sibiu, în cavoul familiei.

Consilierul pe probleme ale romilor din cadrul Primăriei Târgu-Jiu, Ion Mihai, zis Ministru, a avut grijă astăzi ca nimeni să nu lipsească de la înmormântarea regelui.

Unii vor pleca de astăzi la Sibiu.

Astăzi, şi fostul candidat la Preşedinţia României a primit o veste bună. Chiar dacă nu are voie să părăsească localitatea de domiciliu în timpul cercetărilor sub acuzaţia de evaziune fiscală, Ninel Potîrcă a aflat că poate să plece din oraş, timp de două zile, de mâine, până vineri seara.

Vestea că regele a murit a căzut ca o bombă pentru romii din întreaga ţară. Bulibaşii vor să adune 100.000 de supuşi la înmormântarea care va avea loc vineri, la cimitirul din Sibiu.

Articole recente