- Advertisement -
Moaștele Sfântului Nectarie și ale Sfântului Andrei dar și veșmintele Sfintei Cuvioase Parascheva au fost depuse spre închinare la biserica din Moi, comuna Bâlteni!

În ciuda vremii nefavorabile, credincioșii au trecut pragul bisericii cum au făcut-o și de dimineață când în lăcașul de cult s-a oficiat Sfânta Liturghie, săvârșită de un sobor de preoți.
“Sfintele odoare vor rămâne în biserică până la ora 19:30, astfel încât toți cei care doresc să se poată închina”, a anunțat preotul Bivolu Gavril de la Parohia Moi.


