Mititelu rupe tăcerea

- Advertisement -

Acuzații grave din partea patronului echipei FC Universitatea Craiova, după trimiterea în judecată. Adrian Mititelu spune că dosarul a fost redeschis la comanda fostul președinte al Federației Române de Fotbal, Mircea Sandu. Bărbatul din Bănie este suspectat de constituirea unui grup infracţional organizat, evaziune fiscală și spălare de bani, alături de alți opt inculpați, printre care se află și nepoții săi. Acesta a vorbit despre acuzații, în exclusivitate pentru TV SUD.

Patronul echipei FC Universitatea Craiova a răbufnit după ce a aflat că procurorii DIICOT l-au trimis în judecată pentru mai multe infracțiuni, printre care și constituirea unui grup infracţional organizat. Acesta susține că fostul președinte al FRF, Mircea Sandu, ar avea ceva în comun cu procurorul care l-a anchetat.

Suspiciunea procurorilor este că, alături de opt inculpați, printre care se află și doi nepoți ai săi, Mititelu ar fi făcut tranzacții dubioase, pentru a evita plata taxelor către stat. Tot anchetatorii spun că prejudiciul depășește cinci milioane de euro.

Dosarul a fost trimis la Tribunalul Bucureşti. Adrian Mititelu a mai declarat că speră să fie achitat, în urma procesului din Capitală, întrucât presupusele fapte s-ar fi prescris din 2004.

Articole recente