Misiune nocturna pentru elicopterul SMURD

- Advertisement -

Misiune de noapte pentru un elicopter SMURD! Noaptea trecută, un echipaj din București a fost solicitat să intervină pentru transportarea pe cale aeriană a unei paciente în vârstă de 3 ani. Copila prezenta arsuri pe 20% din suprafața corpului, cauzate de vărsarea unui lichid fierbinte. Misiunea a fost încheiată cu succes, iar medicii de la București au transmis că fetița este în stare stabilă.

Un nou succes al zborurilor pe timp de noapte ale elicopterelor SMURD. Noaptea trecută, echipajul elicopterului SMURD nr. 334, aflat în serviciul Punctului de Operare Aeromedical București, compus din locotenent-comandor Asofie Ciprian, căpitan Gheța Robert, medic Ispas Vlad și asistent medical Molodoi Marian, a fost solicitat să intervină pentru transportarea pe cale aeriană a unei paciente în vârstă de 3 ani cu arsuri pe 20% din suprafața corpului, cauzate de vărsarea unui lichid fierbinte. Potrivit informațiilor oficiale, fetița a fost preluată de un elicopter SMURD București de pe aeroportul din Craiova și transportată la București, la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii “Grigore Alexandrescu” în vederea acordării îngrijirii medicale care se impune. Pe tot parcursul zborului, pacienta a fost monitorizată și asistată de o echipă medicală asigurată de UPU SMURD Floreasca.

Articole recente