Misiune grea pentru pompierii militari care au participat ieri la transportarea pacientului cu o greutate de peste 200 de kilograme de la spital la ambulanța. Bolnavul urma să fie transportat la o clinică din București și, pentru că în Gorj nu existau mașini care puteau efectua un asemenea transport, a fost nevoie de o ambulanță SMURD pentru victime multiple sosită de la Craiova.
De cel puțin zece pompieri și cadre medicale a fost nevoie pentru transferarea bărbatului care suferă de obezitate multiplă de pe patul spitalului în ambulanța SMURD. Misiunea a fost una destul de dificilă, având în vedere greutatea de peste 200 de kilograme a bolnavului. Pompierii l-au urcat în autospecială cu ajutorul unor furtune:
Bărbatul în vârstă de 56 de ani este din Motru și locuia singur într-o garsonieră. Acesta a ajuns la spital mâncat de viermi și urmează să fie supus unei intervenții chirurgicale.


