Cărțile ”Savanților din pușcării” au ajuns sub lupa DNA. Procurorii anticorupție verifică dacă s-a comis infracțiunea de favorizare a făptuitorului, în penitenciare. Anchetatorii vor să vadă dacă persoanele condamnate pentru infracțiuni de corupție au ieșit mai repede din închisori după ce au devenit peste noapte autori de lucrări științifice. Printre cei care au scris cărți în timp se se aflau după gratii s-a aflat și Nicolae Mischie. Acesta spune însă că nu are motive să-și facă griji.
Mai mulţi deţinuţi au fost eliberaţi după ce au scris lucrări ştiinţifice în timp ce erau încarceraţi. Gigi Becali, Cristian Borcea, Dan Voiculescu, Dan Diaconescu, George Copos, dar și fostul președinte al Consiliului Județean, Nicolae Mischie, se numără printre condamnaţii celebri care au devenit autori de cărţi în penitenciar, activitate în schimbul căreia au primit reducerea perioadei de detenţie. Procurorii DNA s-au sesizat din oficiu, întrucât au suspiciuni că există câteva persoane care ar fi fost ajutate să scrie cărţi pentru a li se micșora pedeapsa.
Profesori, editori şi angajaţi ai penitenciarelor sunt suspectaţi de favorizarea infractorului.
Nicolae Mischie susține că nu are niciun motiv de înngrijorare. Acesta a obținut aproximativ 100 de zile de câştig la aproape 400 de zile de detenţie efectuată, pe baza unor lucrări ştiinţifice pe care le-a scris în puşcărie. El a fost condamnat în 2013 la patru ani de detenţie pentru trafic de influenţă şi dare de mită în urma unei decizii definitive a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. La începutul anului 2014 a fost eliberat.
Potrivit datelor transmise de Administrația Națională a Penitenciarelor, 188 de deţinuţi au scris şi publicat peste 400 de cărţi în ultimii doi ani.


