Protocolul dintre Partidul Social Democrat şi Partidul Poporului Dan Diaconescu se va rupe după alegerile prezindeţiale. De acest lucru sunt convinşi liberalii gorjeni, care cred că cele două formaţiuni se vor despărţi în luna noiembrie. Vicepreşedintele PNL Gorj, Mădălina Ciolocoi, spune că, după alegerile pentru Cotroceni, vor exista schimbări majore pe scena politică.
Mariajul dintre PSD şi PP-DD nu va ţine foarte mult timp. Cel puţin aşa cred liberalii gorjeni, care dau ca sigur divorţul celor două formaţiuni în luna noiembrie.
„Câştigarea alegerilor prezidenţiale din toamnă de către dreapta eşicherului politic, cu siguranţă această schimbare va aduce şi schimbarea majorităţii în Parlamentul României şi cu siguranţă vom asista şi la mişcări pe scena guvernamentală”, Mădălina Ciolocoi, vicepreşedinte PNL Gorj
Cele două partide au semnat un protocol de colaborare în urmă cu aproximativ o lună, moment care a coincis şi cu schimbarea majorităţii la Consiliul Judeţean Gorj. PP-DD a câştigat după înfrăţirea cu social democraţii postul de vicepreşedinte la CJ Gorj, dar şi mai multe funcţii de conducere la instituţiile deconcentrate din judeţ.


