Miruță cere votarea proiectului pentru condiții deosebite de muncă

- Advertisement -

Deputatul USR de Gorj, Radu Miruță, cere dezbatere și votarea proiectului de modificare a legii pensiilor, în ceea ce-i privește pe oamenii care au muncit în condiții speciale și deosebite. Pentru că solicitarea a fost respinsă, parlamentarul spune că va depune la fiecare două săptămâni o astfel de cerere, în Parlament.

Liderul USR Gorj a cerut punerea pe ordinea de zi a proiectului de corectare a legii în privința celor care au lucrat în condiții speciale și deosebite. Proiectul USR propune modificarea Legii 360/2023 privind sistemul public de pensii, în sensul recunoașterii condițiilor deosebite și speciale de muncă pentru angajații ale căror condiții de muncă nu au fost normalizate. Conform inițiativei, aceștia ar beneficia în continuare de reducerea vârstei de pensionare și de un mod mai avantajos de calcul pentru pensia încasată. Deputatul de Gorj a declarat, azi, că va depune la fiecare două săptămâni aceeși solicitare, acuzând că majoritatea refuză să pună proiectul pe ordinea de zi, pentru a ajunge la vot. Odată cu intrarea în vigoare a noii legi a pensiilor, angajați din CEO, care au lucrat în astfel de condiții, au pierdut din beneficiile fostei legi, ce prevedea reducerea vârstei de pensionare și recunoașterea condițiilor de muncă.

Articole recente