Ministrul Economiei, Radu Miruță, a declarat duminică, în cadrul unei conferințe de presă, că intenționează să sprijine dezvoltarea zonei turistice Rânca, însă este nevoie de implicare concretă din partea celor două primării care o administrează, Novaci și Baia de Fier. El a subliniat necesitatea realizării unui studiu de fezabilitate, primul pas pentru atragerea fondurilor și elaborarea unui plan coerent de dezvoltare a zonei. În plus, a menționat că va iniția discuții între autoritățile locale și județene din Gorj și Vâlcea, pentru a contura o strategie comună.
În timp ce investitorii din Rânca se plâng și cer proiecte în zona montană, primăriile și-au pasat reciproc responsabilitățile, în ultimii ani, atunci când a fost vorva de un proiect de anvergură. Asta pentru că stațiunea este împărțită, administrativ, între Primăria Novaci și Primăria Baia de Fier. În prezent, lipsa unei documentații tehnice blochează orice progres administrativ sau investițional în stațiunea Rânca.


