Lovitură după lovitură pentru iubitul fetei viceprimarului din Motru. Tânărul arestat preventiv într-un dosar de trafic şi consum de droguri a solicitat astăzi să fie pus în libertate ca să se pregătească de căsătoria din septembrie. Cu toate că vicele Tudor Dobrică, a anunţat că nu va fi nicio nuntă, cel care vrea să-i devină ginere a prezentat în faţa instanţei dovada că deja a cumpărat verighetele şi a ales localul în care va avea loc petrecerea.
Tânărul angajat ca referent la Casa de Cultură din Motru a cerut astăzi să fie eliberat ca să se pregătească să devină mire.
Anchetatorii au precizat că drogurile erau aduse din Italia și Timişoara. În urma cercetărilor au ieşit la iveală amănunte uimitoare despre suspect.
Potrivit unor surse, Ionuţ Eugen Tănăsoiu le-a prezentat magistraţilor şi documente care confirmă că a plătit deja verighetele, dar şi un avans la localul în care ar urma să aibă loc nunta, de la începutul lunii septembrie.
Tribunalul Gorj a decis ca Tănăsoiu să rămână după gratii, în timpul cercetărilor. Mai mult decât atât, tot astăzi, instanţa a admis propunerea procurorilor de la DIICOT şi a dispus prelungirea măsurii de arestare preventivă pentru toate cele şase persoane implicate în acest dosar. Hotărârile pot fi contestate în următoarele 48 de ore.


