Minorul răpit de tatăl pakistanez n-a ajuns acasă

- Advertisement -

Copilul de trei ani, răpit luna trecută de propriul părinte, un cetăţean pakistanez, se află în continuare în grija statului bulgar. În acest caz, reprezentanți ai Direcției Protecției Copilului Gorj, spun că procedura de repatriere este una mai complexă. Înainte să fugă cu minorul și să ajungă la granița cu Bulgaria, tatăl și-a atacat cu un topor fosta soție și pe iubitul acesteia. Bărbatul este arestat, în prezent, în Bulgaria şi va fi extrădat în România.

Băiețelul de trei ani răpit de sub ochii mamei, se află departe de casă și de mama lui. La începutul lunii aprilie, Faisal Zaman și-a atacat cu toporul fosta soţie, dar și pe noul iubit al femeii. Apoi pakistanezul a fugit cu copilul şi a reuşit să-l scoată din ţară, deşi era în consemn la frontieră. În urma loviturilor primite, cei doi au avut nevoie de îngrijirii medicale de specialitate. Din acel moment, minorul se află în Bulgaria, într-un centru specializat, iar procedura de repatriere încă nu este cunoscută de DGASPC Gorj

Mama băiatului a încercat să ia legătura cu micuțul, spun reprezentanții Direcției Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Gorj.

Băiatul aflat în grija statului bulgar nu este singurul copil al femeii.

Articole recente