Minora de 14 ani, aflată în plasament la un asistent maternal din Tismana și-a manifestat dorința, în urmă cu câteva zile, de a se întoarce într-unul din centrele DGASPC, motivul inițial fiind acela că cea care o avea în grijă i-ar fi dat o palmă. În timpul unei ședințe de consiliere psihologică, copila a recunoscut faptul că motivul real din care și-a dorit să plece din plasament de la familia din Tismana este acela că soțul asistentei maternale a abuzat-o sexual. DGASPC a sesizat organele judiciare, luni 28 august, cu privire la cele expuse de fetiță, iar Serviciul de Investigații Criminale din cadrul IPJ, sub coordonarea unui procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg-Jiu, a deschis dosar penal și efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de act sexual cu minor.


