Minireturul începe mai repede

- Advertisement -

Liga 1 se reia mai devreme decât s-au așteptat pandurii. Liga Profesionistă de Fotbal a decis ca minireturul să înceapă pe 23 februarie. Adunarea Generală a L.P.F ce va avea loc luni, la București, ar putea, însă întoarce decizia.

La solicitarea televiziunilor ce dețin drepturile tv, Liga Profesionistă de Fotbal a hotărât să devanseze cu o săptămână reluarea campionatului programat inițial pe 2 martie. Vestea nu i-a bucurat deloc pe panduri care pe 20 februarie încheie stagiul din Antalya.

Adunarea Generală a Ligii Profesioniste de Fotbal convocată luni la București ar putea decide să se revină la data programată inițial. Altfel, Pandurii va merge la Piatra Neamț direct din Antalya.

În cel de-al doilea cantonament din Antalya, Pandurii își propusese să dispute cinci jocuri, însă ultimul, de pe 19 februarie, ar putea fi anulat.

Pandurii Târgu Jiu dispută primul joc din miniretur pe terenul echipei Ceahlăul Piatra Neamț.

Articole recente