Minerii sunt alături de Ponta

- Advertisement -

Președintele Partidului Social Democrat Gorj, Florin Cârciumaru, salută inițiativa liderilor de sindicat afliați Federației Univers care au declarat că îl vor susține la alegerile prezidențiale pe Victor Ponta. ”Candidatul PSD s-a implicat cel mai mult în bunul mers al Complexului Energetic Oltenia și demersul liderilor de sindicat demonstrează că și-a respectat promisiunile legate de CEO”, a declarat Cârciumaru.

Sindicatele afiliate Federației Univers au emis, vinerea trecută, un comunicat de presă în care își anunță susținerea pentru Victor Ponta la alegerile prezidențiale. Liderii de sindicat spun că Ponta este singura persoană care a demonstrat prin fapte că dorește binele Complexului Energetic Oltenia. Președintele PSD Gorj, Florin Cârciumaru, consideră că hotărârea sindicaliștilor este una de bun augur și normală.

Liderii de sindicat spun că actele normative din 2013 și 2014, au reprezentat principalul argument în luarea deciziei. Sindicaliștii nu au uitat că Victor Ponta s-a implicat personal în războiul pe care CEO l-a avut cu ANRE, iar acum Ordonanța 33, care prevede intrarea în Sistemul Energetic Național cu minimum 500 MW/h, se respectă.

Articole recente