Mii de pachete alimentare, nedistribuite

- Advertisement -

Dacă în alte județe beneficiarii pachetelor alimentare venite din partea Uniunii Europene așteaptă ore în șir să intre în posesia lor, la Târgu-Jiu situația este diferită. Mii de cutii încă nu au fost distribuite, deoarece oamenii nu s-au grăbit să le ridice. Data limită până la care pot fi ridicate aceste ajutoare este 8 septembrie. La nivelul municipiului , aproximativ 7000 de persoane beneficiază de acest ajutor.
beta

Ultima serie a pachetelor alimentare venite din partea Uniunii Europene pentru beneficiari Programului Operațional ,, Ajutorarea Persoanelor Defavorizate” a ajuns la Târgu-Jiu, în această săptămână. Însă beneficiarii nu se grăbesc să le ridice.

De această dată la distribuirea ajutoarelor, oamenii nu sunt nevoiți să aștepte ore în șir pentru că încă nu s-au înghesuit la ghişee.

Beneficiarii care nu-și ridică pachetele până la această dată, nu vor mai intra în posesia lor, urmând să fie redistribuite.Programul Operațional ,,Ajutorarea Persoanelor Defavorizate”, se adresează persoanelor care primesc ajutor social, alocație de susținere a familiei, șomerilor, pensionarilor cu un venit lunar mai mic de 450 de lei, dar și persoanelor cu handicap grav sau accentuat. La Târgu-Jiu, aproximativ 7000 de persoane beneficiază de aceste pachete.

Articole recente